Cand eram mai mica am vazut un film banal cu o adolescenta care descopera printr-o intamplare fericita ca are un talent innascut la patinaj. Din intriga asta a decurs o adevarata drama si intreaga actiune a filmului, din care, slabut fiind, nu am retinut decat o secventa care s-a incapatanat sa imi ramana  in minte.  In timpul unui concurs important, antrenoarea adolescentei minune si ultra talentata la patinaj ii da cel mai potrivit „cadou”:  dopuri pentru urechi. Ca sa nu auda pe tot parcursul competiei  comentariile privind evolutiile  celorlati concurenti  si sa nu fie descurajata sau intimidata in vreun fel.  Constient sau nu, cred ca anul asta am aplicat principiul dopurilor, metaforic, evident.  Asa ca nu am vrut sa studiez concurenta. 71 de bloguri. Cam mult. ignoranta din partea mea? Mai degraba proctectie si conservare. Protectie pentru ca poate as fi intimidata in vreun fel de vreuna dintre echipele concurente. Conservare a ideilor mele, pentru ca daca intri in contact cu mai mult surse, invariabil ajungi sa te inspiri si de cele mai multe ori inconstient.

                      As putea sa postez sa despre un milion de lucruri petrecute zilele astea. O sa ma rezum totusi la ce  mai picant dintre ele.  Si am sa incerc sa  redau cat mai plastic. 

                       Ideile campaniei noastre au prins contur in urma intalnirilor seara, acasa la Edi. Intalniri  care au loc destul de des cu sau fara pretextul Olimpiadelor Comunicarii.  Poate au fost mai dese, datorita competitiei. Dar atmosfera a fost ca de obicei. Senzatia de „In familie” , condimentata de faptul ca nu ratam nicio ocazie de a rade cu si de fiecare dintre noi. Cu toate astea, formularul a fost completat intr-o atmosfera mai inedita. 

                   Vineri dimineata la o ora mult prea dureroasa pentru mine,  m-a trezit telefonul pe care intentionam sa il arunc pe geam, crezand ca e alarma cea care a distrus frumusete de vis.  De fapt,  e  Emi care ma informeaza ca el si edi si-au luat liber de la serviciu tot weekendul. Ma gandesc ca e grozav pentru ei, dar fericirea mea? Dulcele meu somn?  Mai ma informeaza ca in 3 sferturi de ora voi fi asteptata in fata blocului.  Mi se mai dau dispozitii foarte clare: sa ma imbrac bine, sa imi iau in rucsac cateva haine mai groase si eventual  niste bani, sa anulez toate planurile facute pentru weekend.  Dispare orice urma de somn din mine si brusc devin vioaie. Zambesc in sinea mea, in timp ce alerg prin casa si caut cele mai calduroase pulovere. Intuiesc ca mergem la munte. Am mai facut asta  si in alte dati, dar de obicei cand vrem sa sarbatorim ceva. Acum e inopinat, ceea ce face lucrurile sa fie mai incitante.

                     Cobor mai sprintena decat o caprioara, si constat o alta surpriza. Emi ma asteapta in fata blocului ce-i drept, dar …pe motor.O Kawasaki ZX-6R Ninja, perfecta. Scena e  demna de orice film cu motoare si tipi imbracati in piele, iar Emi  imi spune sa „jump in”. Si ma conformez. Cam sceptica ce-i drept, dar  ma informeaza ca e o surpriza. Asa ca ma comport ca atare. Ma urc, fixez casca, pleostesc frumusete de freza de dis de dimineata. Si pornim. Ma indoiesc ca o sa reusesc sa exprim in cuvinte motivele pentru care sunt dependenta de plimbarile cu motorul.  Cand  prinde viteza pe de o parte ai senzatia de imponderabilitate, pe de alta parte ai senzatia de zbor. Cliseu teribil, stiu.  E genul de lucru care nu te lasa sa fii absent, te face sa constientizezi ca esti atunci. Si acolo.  Imi afund mainile in spatele lui Emi si ma lipesc de el.  Mi-ar placea sa merg fara casca. Imi place sa simt vantul in fata, dar azi nu riscam. Azi vreau sa imi simt surpriza. Se pare ca nu mergem spre munte. As recunoaste drumul spre el. Ma incearca o vaga banuiala despre locul in care am putea merge, dar mi-e teama sa visez asta. Desi drumul prinde contur exact cum mi-l aminteam eu. Cand vad totusi ca abundenta indicatoarelor pe care scrie „Constanta”,  nu e deloc insignifianta, imi dau seama ca am intuit corect. Mergem la mare.  Sunt atat de fericita. Imi era atat de dor de tot ce tine de mare. Emi stie ca de fiecare data cand mergem la mare, ador sa dau telefon din Fetesti. Si sa spun: “Bah,  sunt la Fetesti!” (Vara asta, Vama Veche, da).

                   In Fetesti, in timp ce ne oprim sa bem o cafea si sa imi dau vesnicul telefon, constat ca in cel mai jalnic bar e restul grupului : Adi, Edi si Cosmin. Baietii astia nu inceteaza nicioadata sa ma uimeasca.  Adi a imprumutat Fiatul fratelui sau.  Si mergem in Vama.  Sunt fericita.

                 La 10. 39 ajungem in Constanta. La 11. 43 picioarele noastre calca pe cel mai decadent taram: Vama Veche.   E pustiu totul. Plaja mica , goala si momentan curata si   marea trista, dar agitata ne asteptau.  Se pare  ca baietii astia s-au gandit la tot, au facut inclusiv rezervari  la singurul(oare? ) hotel deschis.  E mai mult ca perfectul. Suntem toti 5 in Vama si lucrul asta se intampla inainte de 1 mai :).

                    Dupa cateva ore de baie de soare, excesiv de inghetati, luam un pranz tarziu si ramanem in “La Mitocanu’”. Discutii aprinse. Personalitati puternice toti vor sa se impuna. Imi place ca pe mine nu ma intrerupe nimeni. Oare reusesc sa ma impun sau e  datorita faptului ca sunt fata? Adi nu e de acord cu tot si ar cam  vrea sa se supere. De parca ar avea cum! Edi da tonul bancurilor cu politisti si ne intreaba “De ce nu mor politistii cand sunt impuscati in cap?” si da startul maratonului de bancuri cu politisti. Incet, incet hazul de necaz ne face sa constientizam de ce romanii sunt sceptici vis-à-vis de Politia Romana. Si spoturile si campania incep sa devina tot mai clare. Si cadem toti de acord.  Pe la 3 dimineata.  Suntem franti. Storsi de inspiratie, creativitate si energie.  Ne trezim „ca boierii”, cel putin asta ne spune glumet proprietarul hotelului, pe la 12 , dupa care luam micul dejun , mai facem o baie de soare  de 2 ore si ne pregatim de plecare.  Ajungem in Bucuresti mai incarcati de energie pozitiva ca oricand. Si mai siguri pe noi in privinta ideilor pentru campanie ,ca niciodata.  Frumos weekend, nu?

                    Desigur, asa as fi vrut eu decurga weekendul in care am completat formularul. Mi-am permis sa imi las imaginatia sa o ia putin razna si sa impletesc realul cu imaginarul.  Si cu ocazia asta, poate ca echipele adverse au fost intimidate de faptul ca cineva a avut un weekend atat de …diferit.  Diferit de discutiile noastre in baruri sau cafenele din Bucuresti. Realitatea a lasat in urma un weekend petrecut in aceeasi formula, alaturi de  mama lui Edi care, in trecere prin sufragerie ne mai tempera si modera discutiile.  Iar in mai, weekendul in Vama se va petrece,  iar discutia despre o campania pentru cresterea increderii populatiei in Politia Romana va fi lasata in spate sau actualizata la alt nivel. Pana atunci, visam. Si zambim:)

 

 

Initial

Aprilie 4, 2008

               Daca ne-am fi cunoscut in alte circumstante, in alte locuri, dar nu in alte vremuri, ar fi fost cu totul diferit.  Mi-ar fi placut sa ne fi cunoscut intr-un campus. Cu iarba mai verde ca nicaieri altundeva. Cu camine si cursuri si petreceri si nopti nedormite.  As fi avut un curs comun cu Emi. Un curs de literatura. M-as fi uitat la el cum povesteste cartea lui preferata si gesticuleaza evidentiind lungimea degetelor de persoana care a cantat la pian vreo 10 ani, pana cand a decis ca e prea rebel sa mai faca asta.  M-as fi indragostit de el instantaneu. Si l-as fi urmarit de la distanta. La cantina m-as fi asezat suficient de aproape cat sa il vad, suficient de departe cat sa nu ma observe.  Si cursul comun de literatura ar fi devenit preferatul meu.  As fi facut o strategie, un plan de actiune , si nivelul urmator ar fi fost apropierea de prietenii lui.  Pentru ca mereu e inconjurat de cei 3 prieteni ai lui:  Adi , Edi si Cosmin. Cunostintele de psihologie mi-ar aminti ca exista patru tipuri de personalitati. Si poate ca  fiecare  persoana din grup ar putea sa corespunda fiecarui tip de personalitate. As pierde cateva nopti in care as face introspectie si as incerca sa vad ce tip de personalitate sunt eu,  ca sa stiu cu cine as putea  interactiona cel mai bine  din grupul lor.  Nu mi-ar iesi prea bine chestia asta, e nevoie de o viata intreaga sa te cunosti cu adevarat.  Dar as observa ca Adi e mai apropiat de Emi,  iar Edi de Cosmin. Asa ca as merge la sigur imprietenindu-ma cu Adi.  am deveni prieteni buni. Am constata ca avem multe in comun. Am face schimb de muzica si de carti. La o petrecere in campus as intalni tot grupul.  Mi s-ar parea adorabili, fiecare in felul lui. Am petrece din ce in ce mai mult timp impreuna. Si pentru ca e primavara si cald si soare si frumos, am renunta sa mancam in cantina si am lua mesele pe iarba verde, mai sus-amintita. Si am canta la chitara.  M-as simti din ce in ce mai bine alaturi de ei si m-ar include in grup. Si as uita (sau ignora, sau amana cel putin pentru moment, motivul pentru care interactionasem initial cu membrii grupului). In drum spre cursul de istorie medievala, Edi ar observa un afis galben prins cu o pioneza rosie pe un copac, care s-ar dovedi a fi un fluturas pentru o competie interesanta ,in care se cauta echipe de cate 5 oameni pasionati de advertising. olimpiadele comunicarii. perfect.

                    In realitate…traim in Romania, deci, desi suntem studenti, putem renunta la partea  cu campusul si iarba foarte verde. Pastram viata de noapte si oboseala de la cursuri.  L-am cunoscut pe emi intr-un bar, la 4 dimineata.  Acum vreo 2 ani. Nu a trebuit sa il urmaresc. si nici sa creez planuri de actiune. Am cunoscut restul grupului imediat, tot pe Adi, Edi si Cosmin.  si mi se par adorabili, fiecare in felul lui, fiecare cu tot cu pasiunile lui mai mult sau mai putin  ciudate : Edi colectioneaza lego si are muulte, astfel incat, cand grupul se reuneste la el, trebuie avut grija pe unde ne asezam, sunt peste tot!!!(preponderent sub forma de vapoare, rectificare nave). Cosmin este in realitate un copil student. sau student copil. Pentru ca cel mai mult ii place sa se joace. In special pe calculator. Si o face de parca ar fi o arta. Ma depaseste subiectul. Adi e obsedat de muzica. Si e cel mai bun prieten al lui Emi si in realitate. Si ii place sa caute si sa descopere mereu piese noi.  Un fel de guru in materie de muzica. Iar emi,  spunea acum cativa ani ca e pasionat de fete, biciclete , carti si muzica. Ceva de genul asta, carora se mai adauga si o pasiune(neimpartasita) profunda pentru sf-uri. (fie ele filme sau carti). Si sa nu uit…colectioneaza pisici(mai mult de patru in cazul de fata, inseamna colectie, ok?).

                  Cam astia suntem. the duck side. Printre altele, ne pasioneaza advertisingul. Si ne place sa ne strangem toti la edi si sa savuram o bere, o pizza si o reclama buna. Parca nu e asa rau nici in realitate, nu? 

iulia